Vrancea Eroică

În discursul ținut la Academia Română în anul 1940, Liviu Rebreanu spunea: “Ţarina se amestecă necontenit cu cenuşa şi oasele înaintaşilor, iar văzduhul se umple cu umbrele şi sufletele lor până în tării”. În Marele Război (așa cum a mai fost numit Primul Război Mondial) s-a murit cu arma în mână pe valea Râmnicului. Monumentele și cimitirele soldaților căzuți pe câmpul de luptă de pe Valea Râmnicului sunt martori tăcuți ai marii lor treceri din istorie în memoria neamului, ca un prin pas spre nemurire. Bătăliile de pe Valea Râmnicului au avut rolul întârzierea ofensivei armatelor germane și austro-ungare spre Moldova. Armata română nu reușește să țină frontul pe Valea Râmnicului, în iarna lui 1916 și, drept urmare, Focșaniul este ocupat în 25 decembrie 1916, aici urmând să își desfășoare activitatea Cartierul General al Armatei a 9-a Germane. De asemenea, trupele armatei române își consolidează pozițiile pe linia Șușița-Putna-Siret.

Intrarea în Primul Război Mondial

La data de 6 august 1916, România intră în război de partea Antantei (Franța, Anglia și Rusia). Declarația de război a României față de Austro-Ungaria a fost trimisă în secret la Viena, reprezentantul României acolo primind instrucțiuni de a prezenta acest document guvernului austro-ungar în seara zilei de 6 august 1916. Armata română avea un efectiv de 815.000 soldați, 19.843 ofițeri (elevi și gradați) și 150.000 rezerviști. Armata româna trece în Transilvania prin pasurile Carpaților Orientali (Oituz, Tihuța, Tabla-buții, Ojdula, etc.), declanșând ofensiva împotriva trupelor austro-ungare și ajungând până la Miercurea-Ciuc și Caransebeș. Situația se schimbă odată cu declanșarea ofensivei de către trupele germane și frontul este cu greu stabilizat pe linia Carpaților, în septembrie-octombrie 1916. In noiembrie 1916 armata româna pierde pe rând bătăliile de la Turtucaia, Neajlov și Argeș. Pierderile înregistrate sunt 70.000 de oameni, 200 de tunuri și 115 mitraliere. Bucureștiul este ocupat în aceeași luna a anului 1916, familia regală si guvernul retrăgându-se la Iași. Practic, Muntenia, Oltenia și Dobrogea erau pierdute. Se ia decizia retragerii ordonate a armatei către Siret pe linia Viziru – Filipești – Râmnicu Sărat.

Bătălia Crăciunului, pe Valea Râmnicului în 1916

Forțele române erau formate din Armata a II-a, comandată de generalul Alexandru Averescu, care ocupa dispozitiv de luptă de la râul Slănic până la Racovițeni. De la Racovițeni erau dispuse forțe ruse aparținând de Corpul 4 Armată rus.Forțele Armatei 2 erau împărțite în două grupuri operative: „Grupul Oituz-Vrancea”, comandat de generalul Constantin Cristescu și „Grupul Râmnic”, comandat de generalul Arthur Văitoianu, iar Armata rusă avea două divizii: divizia de cavalerie Zarurskaia și divizia Tuzemna. Acestea se opuneau Forțelor Puterilor Centrale care erau formate din: Armata a IX-a germană comandată de generalul Erich von Falkenhayn, care avea ca axă de înaintare calea ferată Buzău-Focșani, cu Grupul Kraft în stânga, în regiunea muntoasă și Grupul Morgen în dreapta și armata austro-ungară, grupul Ruddolf, comandat de Arhiducele Iosif

În noiembrie 1916, Armata a IX-a germană  pătrunde dinspre Munții Buzăului și se îndreaptă spre Jitia, cu direcția Chiojdeni și Dumitrești. Schimbă însă direcția spre Valea Râmnei, linia Dumitrești-Bordești-Cândești-Plăinești (Dumbrăveni) și scoate din luptă trupele aflate pe o rază de încă 20 de kilometri.

În sectorul Dumitrești-Cândești trupele germane au fost întâmpinate de mai multe atacuri de infanterie, în forță, ale grupului Râmnic în decembrie 1916, chiar în perioada Crăciunului. Deși soldații români si-au apărat cu îndârjire pozițiile, superioritatea numerică și tehnică a inamicului dublată de ezitările soldaților ruși, au făcut ca soarta bătăliei să fie de partea armatelor Puterilor Centrale. Luptele duse pe sectorul Bordești-Cândești au fost extrem de aprige și sângeroase. 12 batalioane germane împotriva a 7 batalioane române, ambele tabere suferind pierderi grele. „În timp de numai o săptămână, pierderile cauzate de degerarea oamenilor, parțială sau totală, s-au urcat la mai mult de un sfert din totalul pierderilor pe care le avusesem în morți, răniți și prizonieri, în tot cursul celor patru luni de campanie”, scria comandantul german, Erich von Falkenhayn.

Viitor Feldmareșal al celui de-al III-lea Reich, combatant în Bătălia Crăciunului

În luptele de pe Valea Râmnicului a acționat renumita unitate de elită, de vânători de munte “Corpul Alpin”, în care se afla, ca locotenent, viitorul Feldmareșal al celui de-al III-lea Reich, Erwin Rommel (15 noiembrie 1891-14 octombrie 1944. ) Erwin Johannes Eugen Rommel a fost feldmareșal al Germaniei, fiind totodată unul dintre cei mai mari comandanți militari germani. În timpul Primului Război Mondial, Rommel a luptat în Franța, de asemenea în România  și Italia, inițial ca membru al Regimentului 6 de Infanterie Württemberg, și cea mai mare parte a războiului în batalionul de vânători de munte Württemberg din corpul de armată al zonei Alpilor, Alpenkorps. Pe durata stagiului din această unitate, a căpătat o reputație prin luarea unor decizii tactice rapide și profitarea de avantajul confuziei inamicului. Bilanțul luptelor de pe Valea Râmnicului: 1.000 de morți, 139 de răniți și 239 de dispăruți, de partea română și ocuparea Focșaniului, într-un final.

Ocupația germană pe Valea Râmnicului

După Bătălia Crăciunului, Valea Râmnicului este ocupată de armatele germane. În perioada 13 decembrie 1916-octombrie 1918 comuna Chiojdeni s-a aflat sub regim de ocupație germană, care nu a fost deloc ușoară: rechiziții de bunuri, alimente, vite, păsări, fiind rechiziționate chiar și clopotele bisericii. În cimitirul comunei au fost înmormântați 257 soldați români căzuți în luptele de pe valea Râmnicului Sărat, 28 germani, 6 ruși și 2 austrieci.

Și comuna Dumitrești s-a aflat sub ocupația trupelor germano-austro-ungare în aceiași perioadă. Germanii au lăsat aici o gupă mică de soldați, sub comanda unui subofițer, având atribuții polițienești și administrative. Aceștia au rechiziționat clopotele bisericilor din localitate și cazanele din aramă pentru țuică pentru a fi transformate în obuze, au pus populația să culeagă fructe de pădure, pe care le trimiteau în Germania. Au rechiziționat de asemenea importante cantități de alimente, lemn, vite. În zona curții boierești a lui Alexandru I. Zamfirescu germanii au făcut un lagăr de prizonieri, unde nefericiții români au murit cu sutele, de tifos exantematic, de foame și mizerie. Cu ocazia executării de săpături pentru construirea Ocolul Silvic din localitate s-au găsit gropi comune cu osemintele foștilor prizonieri. Un loc aparte îl reprezintă “La morminte”, unde se află îngropați eroi ai acelor vremuri.

Primului Război Mondial i-au căzut victimă un număr de 168 de suflete din Dumitrești. În amintirea lor a fost ridicat un monument în satul Poienița, din inițiativa învățătorului Nicolae Caprițopol, construit prin subscripție publică. Acesta are înălțimea de 8 metri și este realizat sub forma unei cruci mari, așezată pe un soclu de piatră și beton, cu un schelet metalic, construcția fiind coordonată de meșterul localnic Tudor Bulgaru. Pe frontonul principal, in partea superioară, putem citi inscripția: “Celor dragi și scumpi / Recunoștință veșnică”. Monumentul a fost inaugurat in anul 1936.

Luptele de la Mărăști – prima victorie de pe Frontul de Est în 1917

Luptele de la Mărăști din 22 iulie -1august 1917 au însemnat primele victorii ale Armatei Române în Primul Razboi Mondial. În cele 10 zile de lupte crâncene au pierit 1.469 de soldaţi şi au fost răniţi încă 3.052 de ostaşi ai Armatei a II-a Române. Frontul a fost spart pe o lungime de 35 de kilometri, avansandu-se circa 28 de kilometri, s-au eliberat 30 de localităţi şi un teritoriu de aproximativ 500 de km pătraţi. Arhiducele Iosif nota următoarele: „(…) după cea mai vie pregătire de artilerie (…) inamicul, cu o superioritate de forțe de infanterie pleacă la atac pe întegul front al Diviziei 218. (…) În luptă disperată, linia noastă subțiată este respinsă. Pe un teren foarte greu și sub presiunea celui mai tare foc de artilerie inamic, contraatacurile noastre au avut prea puține rezultate. (…) Artileria noastră a fost decimată, iar infanteria a suferit foarte mari pierderi.”

În momentul declanșării bătăliei de la Mărăști situația frontului în zona Mărăști-Nămoloasa era următoarea: Armata a 2-a română era poziționata între dealul Arșița Mocanului și satul Răcoasa având în flancul drept Armata a 9-a rusă și pe flancul drept Armata a 7-a rusă. Frontul avea o lungime de aproximativ 35 km, fiecărei din cele 3 divizii din eșalonul frontal al Armatei a 2-a îi revenau circa 12 km de linie de front. În fața românilor se sprijinea flancul drept al armatei 1-a austro-ungare, mai precis elemente ale grupului Gerok cu forțele principale dispuse între dealul Momâia și dealul Arșița Mocanului. Distribuția liniei de front era tot 12 km/divizie. Pe front erau, la acea dată, un număr de aproximativ 800.00 oameni.

Ofensiva infanteriei de la Mărăști a început în dimineața zilei de 10/23 iulie 1917 la ora 03.50. Ostașii români, cu baioneta la armă, au luat cu asalt pozițiile inamice, au trecut prin breșele create de artilerie și s-au angajat în lupte corp la corp. În scurt timp, Divizia a 3-a infanterie, prima care a pornit la atac, a rupt apărarea inamică, intre cota 536 și localitatea Mărăști.

Pe 9 iulie 1917, în preziua bătăliei de la Mărăști, Mareșalul Alexandru Averescu, comandatul Armatei a II-a nota în jurnalul său: ”În fine, ziua mult aşteptată începe. Zi mare, căci este în joc reputaţiunea Armatei, sau cel puţin a valoarei soldatului nostru. Nu cred în nimicirea duşmanului, nu cred în ajungerea la Râmnicu Sărat, am însă ferma încredere în succesul trupelor noastre pe frontul Armatei mele. Sunt convins că acţiunea care începe azi va fi pentru soldatul nostru un titlu de glorie şi pentru ţară de mândrie. Ne măsurăm, în condiţiuni aproape egale, cu cei mai buni soldaţi din lume. Sunt convins că vom învinge”. Pe 11 iulie 1917 mareșalul nota ”încep a se auzi armele infanteriei, apoi mitralierele şi, în fine, grenadele; s-a ajuns deci corp la corp. Din toate părţile rapoartele sunt favorabile; soldaţii noştri pătrund în poziţia inimicului şi încep curăţirea şanţurilor. De altfel, pe unele puncte, se pot vedea distinct oamenii noştri alergând în lungul şanţurilor şi asvârlind grenade în ele. La ora 8, întreaga linie este a noastră! Duşmanul se retrage, mai cu seamă la centru, în dezordine. Încep a se aduna prizonieri numeroşi”. Până la 1 august frontul a fost spart pe o lungime de 35 de kilometri, avansându-se circa 28 de kilometri, s-au eliberat 30 de localităţi şi un teritoriu de aproximativ 500 de km pătraţi.

Mărășești, 6 august – ziua eroismului românesc

Desfășurată între 28 iulie și 19 august 1917, luptele de la Mărășești au reprezentat principalul efort german si austro-ungar de a sparge frontul romanesc de pe linia Siret-Nămoloasa. Înzestrată cu echipament modern furnizat de Franta si instruita de numeroasa echipa condusa de generalul Berthelot, armata romana a oprit inaintarea germana, condusa de generalul Von Morgen si maresalul Mackensen, prin nu mai putin de 61 de contra-atacuri la baioneta.

Acțiunile militare s-au desfășurat în trei mari etape. Etapa I, între, 24 iulie/6 august-30 iulie/12 august 1917, a constat într-serie de lupte defensive de mare intensitate, în condițile în care marile unități române ocupau treptat noul dispozitiv de luptă, în vederea preluării apărării sectoarelor marilor unități ruse retrase de pe front sau care mai aveau o slabă capacitate de rezistență. În această etapa s-a manifestat și o criza de comandament romano-rusă, constând în neînțelegerile dintre generalii Constantin Christescu și Alexandr Ragoza, comandații armatelor 1 română respectiv 4 rusă. Criza a fost rezolvată prin înlocuirea generalului Constantin Christescu cu generalul Eremia Grigorescu, la comanda Armatei 1.

A doua etapă, de apogeu a bătăliei, cuprinde acțiunile militare din perioada 31 iulie/13 august-6/19 august 1917, fiind caracterizată prin acțiuni ofensive de mare intensitate a Puterilor Centrale, concomitent cu, organizarea unei defensive solide de către trupele române, intrate complet în noul dispzitiv de luptă. Etapa s-a sfârșit cu eșuarea definitivă a ofensivei forțelor centrale.

Apogeul luptelor a fost atins in ziua de 6 august 1917, cand unitati apartinand Corpului 1 german au dezlantuit un atac furibund asupra zonei Marasesti, aparata de Divizia 13 Infanterie. Utilizand grupuri special instruite, germanii s-au apropiat de liniile romanesti si au reusit manevre de invaluire si izolare, astfel ca in dimineata acelei zile trupele inamice patrunsesera in primele dispozitive de aparare ale armatei romane. S-au dat lupte crancene, la baioneta, pentru fiecare transee, iar apoi germanii au inaintat folosind ca protectie un baraj de artilerie.

Cautand solutii pentru impasul creat, gen. Eremia cere aruncarea in lupta a rezervelor de regiment si pastrarea Cotei 100 din fata orasului cu orice pret, fara niciun pas inapoi, chiar daca vor pieri pana la ultimul. Compania de mitraliere din Regimentul 51/52 Infanterie comandata de capitanul Grigore Ignat a fost desemnata sa indeplineasca acest ordin intocmai. Capitanul se achita de acest ordin, punand chiar mortii in pozitie de tragere si stopand atac dupa atac german, pana cand el si toti ai lui au murit. Totusi timpul pretios castigat de generalul roman avea sa fie in mod stralucit folosit la intoarcerea sortilor de izbanda.

Cea de-a treia fază a bătăliei, între 7/20 august-21 august/3 septembrie 1917, a fost caracterizată prin diminuarea semnificativă a intensității luptelor, forțele centrale mai încercând o singură acțiune ofensivă importantă, destinată rectificării frontului, în zona Varnița-Muncelu.

Mărășești – oras decorat de Mareșalul Joffree

Ziua de 6 August 1917 a reprezentat o victorie tactica stralucita pentru Armata Romana, iar din acea zi orașul Marasesti își câștigă locul intr-o enumerare de localități celebre în istoria devenirii României, precum Rovine, Podul Inalt, Calugareni sau Plevna. Luna august 1920 a fost una plina de evenimente pentru localitatea Marasesti, pe 19 august este ridicată la rang de comuna urbana, iar stema localitatii este aleasa a fi Arhanghelul Mihail purtand lozinca „Pe aici nu se trece!”. De asemenea, la 22 August 1920 maresalul francez Joseph Jacques Césaire Joffre soseste in Romania, iar in cadrul unei ceremonii fastuoase decoreaza orasul cu Crucea de razboi, aceasta fiind inmanata primarului Ulises Negropontes.